Terina de ciocolata


  Hello, hello! Luna iunie a venit cu o provocare pentru mine - o campanie, cu produse minunate de la
Sano Vita si Bosch, care m-a facut a imi amintesc de copilarie.
   Vremurile acestea care ne tin la distanta m-au facut sa imi amintesc de o prietena cu care imi petreceam timpul in copilarie. Mariana se numeste. 

  Nu am mai comunicat cu ea de vreo 8-10 ani cred...pfff stiu e o vesnicie. Ea a luat drumul strainatatii de multa vreme... sa tot fie vreo 16-17 ani de atunci, iar eu am ramas aici in tara.
  M-am gandit adesea la ea, la ce mai face, la cum mai e dar nu am reusit sa comunicam. Poate si din cauza faptului ca ea nu are cont pe retelele sociale  actuale, iar numarul ei de telefon l-am pierdut odata cu telefonul care mi-a fost furat... 
  Cu Mariana petreceam timpul jucandu-ne. Stateam adeseori in ciresul alb pe care il avea in curte, si mancam cirese, iar de pe imasul din apropiere culegeam capsune salbatice mici si aromate pe care le infulecam cu pofta. Uneori devoram cate o ciocolata cu lapte, mancam inghetata sau ce ne dadea mama ei fie ca era dresala cu barabule, omleta cu ceapa si leustean sau chiftelute in sos, iar de sarbatori mancam Alba ca zapada, betive, sau cornulete cu rahat. 
  Mariana, sa stii ca mi-e dor sa culegem capsune si sa mancam cirese pe prispa casei parintilor tai.
   In amintirea acelor vremuri am pregatit cu dragoste o terina cu ciocolata si capsune. Te astept la degustare, draga mea!


Ingrediente:
  • 500 g ciocolata (minim 52% cacao)
  • 70 g unt (60 % grasime)
  • 200 ml smantana lichida neindulcita (30 % grasime)
  • 7 oua medii (de la gaini de curte)
  • 1/2 lgt sare roz de Himalaya 
  • 70 g zahar brut


Decor:
100 ml smantana lichida neindulcita (30 % grasime)
1 lgt zahar brut
capsune, migdale, zmeura, cacao

Cum procedezi:

1. Incalzesti cuptorul la 130 grade Celsius.
2. Rupi ciocolata in bucati si o pui la topit, impreuna cu untul si cu smantana lichida, intr-un vas de inox pe bain-marie. Amesteci pana cand obtii o compozitie omogena. Iei vasul de pe bain-marie si lasi compoziti sa se racoresca cat timp mixezi ouale.
3. Separat spargi ouale in vasul blenderului si le mixezi cu sare si zahar folosind capatul tel al minunatului blender Bosch ErgoMixx
4. Incorporezi ouale batute in ciocolata topita turnandu-le usor (in fir subtire) peste aceasta avand blenderul pornit la treapta a doua. 
5. Infierbanti un ibric de apa. 
6. orni compozitia intr-o tava (27x13 cm) tapetata cu hartie de copt. Azezi tava intr-o tava mai mare in care torni apa clocotita (pana atinge jumatate din nivelul tavii cu compozitia). 
7. Introduci tava in cuptor 60 minute la 130 grade Celsius, cresti apoi temperatura la 160 grade Celsius si mai lasi inca 20 minute, pana cand observi la suprafata crapaturi mici.  
8. Scoti tava din cuptor si lasi sa se raceasca in tava timp de 3-4 ore. 
9. Dupa racire rastorni cu grija terina pe un platou.
10. Mixezi smantana lichida rece cu  zaharul brut pana cand creste in volum si devine aerata. 
11. Pui frisca intr-un pos si ornezi terina dupa preferinta. 

Nota 1: Poti coace terina la 160 grade Celsius timp de 50-60 minute. [Eu am fost distrasa si n-am observat ca setasem cuptorul la 130 grade decat dupa ce s-a scurs o ora. :)]
Nota 2: Decorul folosit de mine e optional. Puteti folosi desupra si alte tipuri de decor: migdale , alune, nuci macinate; zmeura, coacaze, mure, rodie, etc..
















Comentarii

Trimiteți un comentariu

Salutare! Iti multumesc pentru vizita! Comentariile sunt bine-venite. Daca te-au inspirat preparatele de pe acest blog te invit sa-mi trimiti o fotografie intr-un mesaj pe pagina de facebook a blogului (Biochimist la cratita) ori intr-un e-mail la biochimistlacratita@gmail.com.