Tort "Alba ca zapada"



      Alba ca zapada este o prajitura clasica, preferata de romani la sarbatori. Drept sa va spun n-am mai
facut  "Alba ca zapada" dinainte de a ma casatori si uitasem cantitatile. Ei bine, sa va zic si cine se face "vinovata" de postarea mea de astazi, nimeni alta decat verisoara sotului meu care si-a dorit de sarbatori aceasta prajitura.
     Am urmat reteta Gabitei, de la Papa Bun. Mi-ati reactivat amintirile, dragile mele si va multumesc! :*

 
Ingrediente:
Pentru foi:
  • 3 oua (M)
  • 6 lg zahar
  • 6 lg ulei
  • 1 lgt bicarbonat sodiu stins cu otet
  • 12 lg lapte
  • ~ 750 g faina
Crema:
  • 1 l lapte
  • 80 g amidon porumb (8 lg)
  • 350 g unt moale (82 % grasime)
  • 260 g zahar pudra
  • zeama si coaja de la o lamaie mica
Decor:
  • fulgi de nuca de cocos
  • coaja de portocala confiata
  • coaja de lamaie confiata


Foi:

1. Preincalzesti cuptorul la 170 grade Celsius.
2. Spargi ouale (trebuie sa aiba temperatura camerei) intr-un bol si le mixezi spuma cu zaharul, treptat adaugi uleiul (in fir subtire ca la maioneza). Pune laptelesi bicarbonatul stins cu otet si mixeaza cateva secunde, pana se inglobeaza.
3. Adauga faina, in transe de cate o lingura, apoi adaugi cu mana ( ATENTIE! Nu adaugi toata faina deodata, fiindca este posibil sa incapa o cantitate mai mica, in functie de tipul de absorbtie al fainii), framanta bine, pana cand obtii un aluat ferm, dar elastic. 
4. Imparte aluatul in 5 bucati egale (un cantar de bucatarie poate fi foarte util in acest caz).
5. Intinde bine fiecare bila de aluat pe o hartie de copt, pe care o vei transfera in tava, o introduci in cuptor pentru 6-7 minute, sau pana cand observi ca se rumeneste usor pe margine.
6. Dupa ce ai copt foile, le lasi la racit, apoi le decupezi (eu am folosit drept sablon o farfurie cu diametrul de 23 cm).
Le-am infoliat fiindca nu am avut vreme sa le umplu imediat.

Crema:

1. Torni laptele rece, putin cate putin, peste amidonul catarit, si omogenizezi cu un tel. Pui compozitia intr-o cratita neaderenta si o fierbi la foc mediu amestecand continuu pana cand se ingroasa ca o budinca. Opresti focul si acoperi budinca cu o folie alimentara pentru a nu forma crusta. O lasi sa se raceasca complet (eu grabesc procesul punand vasul cu budinca intr-un alt vas care are apa rece in el si schimb apa la cateva minute).
Budinca de lapte, racita.
2. Pui untul moale (la temperatura camerei) in bolul mixerului si il mixezi 1 minut, adaugi apoi zaharul pudra in doua transe si mixezi spuma. Adaugi apoi cate 2-3 linguri de budinca in untul batut si mixezi pana cand o inglobezi. Continui asa pana cand termini budinca de incorporat. La final adaugi zeama si coaja de lamaie si mixezi bine.

Asamblare:

1. Cantaresti crema si o imparti in 5.
2. Pui prima foaie de blat pe un platou, o parte din crema, nivelezi, a doua foaie si tot asa pana cand termini cu foile. La final pui ultima parte de crema deasupra ultimei foi si o intinzi astfel incat sa ajunga si pe margini si il decorezi dupa preferinta.
Asta e tot!
S-aveti pofta!

Gasiti AICI RETETA care m-a inspirat!

 P.S. Poze cu sectiune nu avem fiindca l-am facut cadou. :)
 P.S. 2  E mult mai bun dupa vreo 4-5 zile de la asamblare. ;)









Comentarii