Tort cu rodie si crema de mascarpone

                     Dragilor, Sarbatorile Pascale sa va aduca lumina si liniste in casa si in suflete!

 Si daca vreti sa faceti ceva bun asa pe ultima suta de metri, va recomand un tort dezbracat (ca tot e la moda :) si gustos cu rodie si mascarpone. ♥ ♥ ♥


Blat
  • 6 ouă mari (L)
  • 180 g zahăr
  • 140 g făină de grâu
  • 50 g cacao (22% grasime)
  • o lingură ulei
  • 5 g praf de copt (opțional)
  • un praf de sare

 Cremă

  • 750 g mascarpone
  • 100 g ciocolată albă (de calitate)
  • 300 g frișcă lichidă neîndulcită
  • 2 rodii (aproximativ 100 g semințe de rodie)

Sirop

  • ½  lingură zahăr
  • 80 ml apă plată

Cum procedezi
Blat
1. Preîncalzești cuptorul la 180 grade Celsius.
2. Separi albușurile de gălbenușuri. 
3. Mixezi gălbenușurile cu 60 de g zahăr până când cresc de două – trei ori în volum și se deschid la culoare. 
4. Adauga uleiul si mai mixam 1 minut. Lăsă compoziția deoparte și mixează albusurile spumă moale cu praful de sare (pentru a obține o spumă fermă ai grijă ca paletele mixerului să fie curate și bine degresate înainte de a le băga în albușuri), adaugă zahărul rămas și mixează până cand spuma devine fermă, lucioasă, iar zahărul e complet dizolvat.
5. Combină  gălbenușurile bătute cu albușurile spumă cu ajutorul unei spatule prin cateva mișcări fine, circulare. 
6. Amestecă faina cu cacaoa și cu praful de copt și  înglobează-le în două tranșe în mixul de albușuri și gălbenșuri, tot cu ajutorul spatulei/lingurii prin câteva mișcări circulare, fine, de sus în jos până vei obține o compoziție omogenă. 
7. Repartizează compoziția în trei tăvi (17 cm diametru) tapetate cu hârtie de copt și introdu tăvile în cuptor pentru 35-40 minute. Verifică dacă e copt introducând o scobitoare în mijlocul blatului, dacă iese curată atunci blatul este copt. 
8. Scoți blaturile și le lași să se racească complet (de preferat până a doua zi) înainte de a asambla tortul.
Crema
1. Topești ciocolata la bain-marie. 
2. Într-un vas pui brânza mascarpone, adaugi ciocolata topită și mixezi pâna obții o compoziție omogenă.
3. Separat mixezi frișca lichidă rece până când crește considerabil în volum și se transformă în spumă. 4. Pui jumatate din cantitatea de frișcă bătută în crema de mascarpone si mixezi cu ajutorul mixerului. 

5.Torni restul de frișcă bătută în compoziție si o înglobezi cu ajutorul unei spatule/linguri prin câteva mișcări.
  Sirop
   Amestecă zahărul cu apa și pune-le într-o cratiță la foc mic 2-3 minute. Oprește focul și lasă siropul să se racească complet înainte de întrebuințare.
   Asamblare
1. Însiropează fiecare blat cu câte 3-4 linguri de sirop (poți folosi mai mult sirop dacă-l vrei mai însiropat).  
2.  Împarte crema în trei. 
3. Pune o parte din cremă intr-un poș (cu vârf stea deschis), pune  primul blat pe platou, apoi șprițează un strat de cremă pe blat, pune 40 g semințe de rodie apoi al doilea strat de cremă.
 
4.  Pune deasupra al doilea blat, continuă cu a doua parte de cremă, rodie și din nou cremă. Procedezi la fel și cu ultimul blat. 
 














5. Introdu tortul în frigider până în momentul servirii (macar  1-2 ore)

Poftă Bună!
Notă!
Dacă nu deții mai multe tăvi de acceași dimensiune, poți pune compoziția pentru blat intr-o singură tavă și după coacere, respectiv răcire sa tai blatul în trei felii.
 













Comentarii

Trimiteți un comentariu

Salutare! Iti multumesc pentru vizita! Comentariile sunt bine-venite. Daca te-au inspirat preparatele de pe acest blog te invit sa-mi trimiti o fotografie intr-un mesaj pe pagina de facebook a blogului (Biochimist la cratita) ori intr-un e-mail la biochimistlacratita@gmail.com.