Tort cu jeleu de zmeura si iaurt

  Nu stiu cum stati voi cu pasiunea pentru fructe, insa eu recunosc cu mana pe inima ca am o
slabiciune pentru zmeura, poate de aceea pe blog veti intalni multe deseturi cu zmeura. :">
 Pentru acest tort puteti folosi zmeura congelata daca nu gasiti proaspata. La mine in gradina inca mai este zmeura proaspata. :)

Blat:
  • 7 oua medii (de tara)
  • 190 g zahar
  • 100 g faina
  • 40 g cacao
  • 3 lg ulei 
  • 5 g praf de copt


Jeleu de zmeura si iaurt
  • 450 g zmeura
  • 100 g zahar
  • 135 g iaurt
  • 10g gelatina granulata (Dr. Oetker am folsit eu)
  • 50 ml apa

Crema de frisca si iaurt
  • 400 g smantana lichida (30%grasime -Pilos)
  • 60 g zahar
  • 60 g iaurt
  • 10 g gelatina granulata
  • 50 ml apa

Crema de mascarpone
  • 400 g smantana lichida
  • 60 g zahar
  • 250 g mascarpone

Pentru insiropat
  • 30 ml  sirop concentrat de zmeura amestecat cu 50 ml apa plata

Cum procedezi:

Blat:
1. Preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius.
2. Separa albusurile de  galbenusuri.
3. Mixeaza galbenusurile cu 70 g zahar pana cand formeaza spuma si se deschid la culoare. Adauga uleiul si mixeaza un minut.
4. Separat mixeaza albusurile spuma tare cu praful de sare. Adauga zaharul (120 g) si mixeaza pana cand spuma formata este densa si lucioasa, iar zaharul este complet dizolvat.
5. Amesteca galbenusurile cu albusurile spuma prin 2-3 miscari circulare.
6. Amesteca faina cu cacaoa si praful de copt, si cerne mixul in compozitie. Inglobeaza-l usor cu o spatula, prin miscari circulare, de sus in jos.

7. Toarna compozitia intr-o tava (24 cm diametru) tapetata cu hartie de copt si introdu in cuptor pentru 30-35 minute, sau pana trece testul scobitorii.
8. Scoate din cuptor si lasa sa se raceasca complet apoi taie blatul in doua pe orizontala.
   Jeleu de iaurt si zmeura:
1. Pune 400g zmeura impreuna cu 100g de zahar intr-o cratita cu fund dublu, la foc potrivit. Amesteca din cand in cand si tine pe foc pana cand siropul format se ingroasa (vreo 10-15 minute, depinde de aragaz;).  Cand s-a ingrosat, pune cratita intr-o alta cratita cu apa rece ca sa grabesti procesul de racire.
2. Hidratezi gelatina in apa si o dizolvi pe baie de aburi.
3. Tapeteazi o tava (17cm diametru) cu folie alimentara.
4.  Mixezi iaurtul cu zmeura racita si cu gelatina.
5. Pune jumatate din compozitia in tava, pune zmeura ramasa intreaga si restul de compozitie.
6. Introdu tava in frigider cel putin 2 ore.

 Crema de frisca si iaurt
ATENTIE!!! Prepari aceasta crema in moentul asamblarii tortului.
1. Hidrateazi gelatina in 50 ml apa si o dizolvi pe bain-marie.
2. Mixezi smantana lichida rece cu zaharul pana cand creste in volum si devine pufoasa.
3. Inglobezi iaurtul si gelatina in smantana batuta cu ajutorul mixerului.

Asamblare:
1.  Tapeteaza tava (cu fund detasabil) in care ai copt blatul cu folie alimentara.
2. Pune prima felie de blat in tava, insiopezi felia si pui jumatate din crema de frisca si iaurt.
2. Scoti cu grija jeleul de iaurt cu zmeura din forma si il pui peste stratul de crema de frisca apoi adaugi deasupra crema ramasa si cealalta felie de blat pe care o vei insiropa. Introdu in frigider cel putin 4 ore.

3. Taie 4 bucati de hartie de copt si lipeste-le pe marginea blatului (ca sa nu murdaresti platoul atunci cand imbraci tortul), pune un platou deasupra si rastoarna tortul cu grija apoi scoate tava usor.
4. Prepari crema de masacarpone mixand smantana lichida rece cu zaharul  pana cand capata volum si devine aerata. Incorporezi apoi mascarponele  cu ajutorul mixerului in frisca.
5. Imbraci tortul in crema de mascarpone si il introduci in frigider pentru cateva ore.
Il ornezi dupa preferinta!

S-aveti pofta!




















Comentarii

  1. Am salivat la greu.Ai pus in el tot ce-mi este pe plac.Abia astept vreo ocazie sa mai fac un tort.
    Si eu am o mare slabiciune pentru zmeura.

    RăspundețiȘtergere
  2. doamne, ultima foto cu felia de tortutz, parca ar astepta ea o fetita bujorel de cativa anisori, care se itzeste cu manuta la masa sa ia ea :) prajitura magica.
    ne ai obisnuit cu niste torturi de vis fata frumoasa!
    cozia

    RăspundețiȘtergere
  3. cat ulei trebuie pus in compozitia de blat, in descriere se specifica, ca adaugati uleiul, dar in ingrendiente nu zice nimic,multumesc.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Salutare! Iti multumesc pentru vizita! Comentariile sunt bine-venite. Daca te-au inspirat preparatele de pe acest blog te invit sa-mi trimiti o fotografie intr-un mesaj pe pagina de facebook a blogului (Biochimist la cratita) ori intr-un e-mail la biochimistlacratita@gmail.com.