Crumble cu varza

    Coincidenta sau nu cand am ajuns acasa de la piata in prima zi a acestei luni, si am deschis
calculatorul am dat de Provocarea Dulce Romanie gazduita luna aceasta de doua fete simpatice, Laura si Liana de la Transylvanian Kitchen. Mi-am propus sa prepar un crumble cu varza. Poate veti crede ca m-am ticnit, fiindca de regula cand spui crumble "unitatea centrala" se seteaza automat pe desert. :)) Ei bine a iesit un crumble sarat delicios care sper sa placa fetelor.

  Ingrediente:
  • 1 kg varza proaspata
  • 1 ceapa alba mare
  • 1 ceapa de apa
  • 150 g sos de rosii si gogosari
  • 1 foaie de dafin
  • 1/4 lgt piper cayenne (optional)
  • sare, piper negru 
  • 1 lg bors acru
  • 2 lg ulei de floarea soarelui
   Crusta
  • 210 g faina de grau
  • 1/2 lgt sare
  • 1/2 lgt cimbru uscat
  • 90 g ulei de palmier
  • 25 ml bere blonda

    Cum procedam:
1. Spalam legumele, le uscam cu un servet de hartie.
2. Preincalzim cuptorul la 190°C.
3. Tocam ceapa si o punem la calit in uleiul incins. Punem apoi sosul de rosii, lasam 2 minute apoi adaugam varza taiata marunt, condimentele, invartim 2-3 minute si apoi adaugam borsul. Lasam pe foc potrivit inca 5 minute.
4. Preparam aluatul amestecand toate ingredientele, trebuie sa obtinem o consistenta faramicioasa.
5. Punem vaza intr-un vas (eu am avut de ceramica), punem aluatul faramitat deasupra si introducem in cuptor pentru 20 minute.
 S-aveti pofta! 
  Nota!
 Daca nu postiti, puteti unge aluatul cu ou batut.


 
 




Comentarii

  1. Buna dimineata Alina.
    La desert ma dus si pe mine gandul, dar vad aici un plaou delicios cu varza, ummm! Sper sa l vad si in Comer especial!!
    Sa ai o zi faina!

    RăspundețiȘtergere
  2. nici mie nu mi-ar fi dat prin cap un crumble sarat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca tare bun a fost.. M-ai facut curioasa :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte misto ideea si chiar arata grozav! Bravoo, Alina! >:d< Muah!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Salutare! Iti multumesc pentru vizita! Comentariile sunt bine-venite. Daca te-au inspirat preparatele de pe acest blog te invit sa-mi trimiti o fotografie intr-un mesaj pe pagina de facebook a blogului (Biochimist la cratita) ori intr-un e-mail la biochimistlacratita@gmail.com.